Accident grav pe DN 1 Cluj Napoca – Oradea

Foto: monitoruldecluj.ro

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN1 (E60) Cluj Napoca – Oradea, la kilometrul 498+800 de metri, între localitățile Gilău și Căpușu Mare a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. În urma impactului, o persoană a suferit leziuni grave. Circulația a fost oprită pe ambele sensuri.

Din primele informații, conducătorul unui autoturism care circula pe DN1 E60, pe direcția Cluj-Napoca – Oradea, a oprit între Gilău și Căpușu Mare pentru a efectua un viraj la stânga, în curtea unui local public. În timp ce conducătorul auto aștepta să efectueze manevra în condiții de siguranță, în spate s-a format o coloană. În momentul în care conducătorul auto se afla în viraj stânga, un autovehicul aflat în depășirea coloanei a intrat în coliziune cu acesta.

Ulterior impactului dintre cele două autovehicule, cel care efectua virajul a fost proiectat în alt autovehicul care circula dinspre Oradea spre Cluj-Napoca.

Conducătorul auto care a efectuat manevra de depășire a părăsit inițial locul accidentului apoi a revenit, moment în care polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului au fost rănite două persoane.

Pompierii au găsit trei autoturisme avariate, iar într-unul dintre acestea rămăsese încarcerat un bărbat de cca 20 de ani, în stare gravă. Aceștia au acționat pentru tăierea caroseriei și extragerea bărbatului din autoturismul avariat, astfel încât să nu-i agraveze leziunile suferite. Acesta a fost preluat de către echipajul SMURD și a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Au mai fost consultate trei persoane, dintre care o femeie de 20 de ani a fost transportată la spital, care prezenta la prima evaluare afecțiuni ușoare.

Pompierii au mai asigurat la fața locului măsuri specifice pentru siguranța salvatorilor și pentru prevenirea incendiilor, ca urmare a scurgerilor de hidrocarburi, a declarat ISU Cluj.

Sursa: Infotrafic/monitoruldecluj.ro

Distribuie informația
Alte știri