ACTUALIZARE: Din nefericire, cei doi bărbați nu au răspuns manevrelor de resuscitare, medicii declarând decesul acestora.
Două persoane au fost grav rănite în urma unui accident în care au fost implicate 4 maşini, produs marţi, pe DN 76 Beiuş – Oradea, în zona localităţii Pocola. Traficul în zonă este oprit pe ambele sensuri.
”Pe DN 76 Beiuș-Oradea, la kilometrul 125+250 de metri, în zona localității Pocola, județul Bihor, s-a produs un accident rutier între patru autoturisme, soldat cu rănirea gravă a două persoane, uneia dintre ele fiindu-i aplicate manevre de resuscitare, iar cealaltă este încarcerată, dar conștientă. Intervin forțe MAI la fața locului, traficul rutier fiind oprit pe ambele sensuri ”,este anunţul Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Pompierii militari bihoreni acționează în localitatea Pocola, pe DN 76, pentru salvarea victimelor unui grav accident rutier, produs între trei autoturisme, soldat cu rănirea gravă a două persoane.
Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor, în jurul orei 07.20, iar pentru pentru salvarea victimelor, la locul indicat au fost mobilizate în cel mai scurt timp, două echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș cu o autospecială cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Ajunse la fața locului, echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea unei victime rămase captive într-unul dintre autovehicule, iar echipajele medicale și paramedicale au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul persoanei evacuate și a unui alt bărbat aflat în stop cardio-respirator, acțiune aflată în desfășurare și în momentul de față, transmite lt. col. Camelia Roșca