Accident înfiorător în Arad. O femeie s-a stins din viață după ce a fost târâtă de tramvai

Foto: strileprotv.ro

O femeie a murit după ce a fost târâtă de tramvai, în timp ce încerca să o dea jos din vagon pe fiica ei, imobilizată într-un scaun cu rotile.

Se pare că vatmanul nu s-a asigurat și a închis ușile care au prins-o pe biata femeie, apoi a pornit.

Momentele şocante au fost suprinse de camera de supraveghere montată pe tramvai. Femeia de 55 de ani călătorise cu mijlocul de transport, împreună cu fiica ei, de 12 ani, aflată într-un scaun cu rotile.

Când tramvaiul a ajuns în stație, mama a coborât prima, apoi a încercat să dea jos şi scaunul în care se afla fiica ei. În acel moment însă, uşile s-au inchis, au prins mâinile femeii, iar garnitura s-a pus în mişcare. Femeia a fost târâtă pe peron, apoi a ajuns sub mijlocul de transport.

Ceilalţi călători l-au alertat pe vatman. Bărbatul de 31 de ani spune că nu a văzut în oglindă ce se întâmpla, iar la bord nimic nu i-a indicat că ar putea fi o problemă la una dintre uşi.

Ambulanţa a transportat-o pe victimă la spital, însă aceasta s-a stins din cauza rănilor grave. Poliţiştii au deschis acum un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă. 

Distribuie informația
Alte știri