Update: Accident mortal pe DN76. Au fost implicate 17 persoane, din care 14 minori și trei adulți

Un accident cumplit a avut loc in aceasta dimineata pe DN 76, la kilometrul 161, între localităţile Tăşad şi Drăgeşti. Un autoturism şi un microbuz de transport persoane, în care se aflau 14 copii şi 2 adulţi s-au tamponat frontal.

Şoferul autoturismului a efectuat o depăşire neregulamentară, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu microbuzul care circula regulamentar. În urma impactului copiii din microbuz au suferit rani minore, însă conducătorul autoturismului care a pătruns pe contrasens a decedat.

Pentru salvarea victimelor, la fața locului au fost mobilizate de urgență, patru echipaje de pompieri militari, inclusiv  echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Ajunse la locul producerii accidentului, forțele de intervenție au procedat la evaluarea de specialitate a celor 17 persoane implicate în accident, la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul șoferului autoturismului, care se afla în opt copii și doi adulți din microbuz, care prezentau leziuni minore ( cod verde medical stop  cardio-respirator, respectiv la acordarea îngrijirilor necesare celor).

Opt copii, cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani și cei doi adulți, aflați în cod verde medical, au fost transportați la spital, pentru investigații medicale suplimentare. Din nefericire, în pofida manevrelor medicale efectuate, șoferul autoturismului, în vârstă de 18 ani, nu a mai putut fi salvat, medicul declarând decesul acestuia.

Circulaţia rutieră a fost blocată pe ambele sensuri de mers timp de aproape doua ore.

 

Distribuie informația
Alte știri