Accident teribil la Raliul Iașiului. Unul dintre cei mai cunoscuți piloți români a murit

Foto: iasirally.ro

Pilotul Adrian Răspopa, care a suferit un accident rutier grav în timpul specialei de la Raliul Iaşiului, a murit la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi, după două ore în care medicii au încercat să îi salveze viaţa.

Pilotul Adrian Răspopa a suferit multiple leziuni grave la nivelul bazinului, abdomenului şi cranio-cerebral şi a intrat în comă după ce în cursul după amiezii de sâmbătă, în timpul unei probe speciale, a intrat în decor în zona Hadâmbu.

În urma accidentului, pilotul a rămas încarcerat, iar copilotul Cosmin Diacu s-a autoevacuat. Cei doi au fost transportaţi cu un elicopter la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi.

Când a ajuns la UPU de la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi bărbatul era în stare critică, în şoc hipovolemic, cu stare de comă post resuscitare. A fost intubat şi ventilat mecanic. 

Alte știri