Acropola din Atena lansează un sistem de vizite private. Vezi pentru ce sumă 

Unul dintre cele mai vizitate monumente antice din lume, Acropola din Atena, a lansat un sistem de vizite private contra sumei de 5.000 de euro în afara programului oficial de vizitare, a anunţat marţi site-ul de bilete în format electronic al acestui obiectiv major din patrimoniul Greciei, informează AFP.

Vizitele private, rezervate grupurilor de cel mult cinci persoane, care au provocat controverse atunci când au fost anunţate pentru prima dată, încep la ora locală 07:00 (04:00 GMT) sau pot avea loc seara, după ora locală 20:00 (17:00 GMT).

„Acest serviciu exclusiv este disponibil doar pentru patru grupuri de cel mult cinci persoane şi poate include un ghid personal” dacă vizitatorii doresc acest lucru, precizează site-ul Hellenic Heritage, care prezintă tururile sub denumirea „The Acropolis Experience”.

Potrivit presei din Grecia, o primă vizită privată a avut loc sâmbăta trecută după închiderea oficială a sitului, fiind realizată de un cuplu rus însoţit de un ghid propriu.

Marţi, pe site-ul acestui obiectiv din patrimoniul elen, era încă posibilă rezervarea unei vizite private, fără ghid, începând din 12 iulie.

Astfel de vizite private vor fi făcute în zilele de marţi, vineri şi sâmbătă şi sunt menite să le permită vizitatorilor să evite mulţimea de turişti care urcă în fiecare zi pe „Stânca sacră” din centrul istoric al Atenei.

Înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO, Acropola din Atena, construită în secolul al V-lea î.Hr., înregistrează o creştere continuă a numărului său de vizitatori, în special datorită turiştilor de la bordul navelor de croazieră.

Situl a înregistrat anul trecut un număr record de vizitatori, aproape 4 milioane, reprezentând o creştere cu peste 31% în raport cu anul precedent, determinând Organizaţia naţională pentru resurse arheologice (ODAP) să impună intervale orare de vizitare pentru a tempera afluxul de turişti.

Acropola din Atena este deschisă pentru public în fiecare zi între orele locale 08:00 şi 20:00 (05:00 – 17:00 GMT). Biletul obişnuit de intrare costă 20 de euro, iar cel combinat, care permite accesul şi în alte situri antice, costă 30 de euro.

Distribuie informația
Alte știri