Acroșaj pe contrasens, fatal pentru conducătorul unui autoturism

Foto: Szilvia Szabo

Sâmbătă, 29 februarie a.c., la ora 06.58, pe D.N.19, în afara localității bihorene Roșiori, un bărbat de 31 de ani, din comuna Diosig, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Oradea – Satu Mare, a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat  în coliziune laterală cu un autoturism, condus din sens opus de un bărbat de 42 de ani, din Diosig, respectiv cu un alt autoturism, condus din sens opus de un bărbat de 38 de ani, tot din Diosig. Ulterior, primul autoturism, cel condus de bărbatul de 31 de ani, a intrat în coliziune frontală cu un al treilea autoturism, condus din sens opus de un bărbat de 30 de ani, din comuna Roșiori, județul Bihor.

În urma evenimentului rutier, conducătorul primului autoturism a suferit leziuni care i-au provocat decesul. De asemenea, conducătoul celui de-al treilea autoturism acroșat și un bărbat de 64 de ani, din Diosig, pasager al său, au suferit leziuni ușoare. Totodată, conducătorul primului autoturism acroșat și un tânăr de 23 de ani, din Diosig, pasager al său, au suferit leziuni ușoare, toți fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

 Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Distribuie informația
Alte știri