Acțiune de donare de cărți către Penitenciarul din Oradea

Arina Moș, senator de Bihor împreună cu Organizația Județeană a Femeilor Liberale au marcat vineri, 8 decembrie, Ziua Constituției României printr-un eveniment menit să contribuie la resursa de carte a bibliotecii Penitenciarului din Oradea!

Doamnele din organizațiile liberale din Bihor au desfășurat o campanie de strângere de cărți, aproximativ 600 de volume, pe care le-au donat penitenciarului din Oradea cu credința că prin acest mic gest se pot schimba mentalități și în rândul celor care au încălcat legea și sunt condamnați la pedepse privative de libertate.

Vizita la Oradea a Alinei Gorghiu , ministra justiției a constituit un moment esențial în conștientizarea nevoilor și oportunităților de dezvoltare pentru penitenciarele din țară iar în urma discuțiilor cu reprezentanții Penitenciarului din Oradea, s-a identificat și necesitatea îmbunătățirii accesului deținuților la resurse culturale și educaționale, precum și de a sprijini procesul lor de reintegrare în societate.

,, Această acțiune are la bază convingerea că accesul la literatură și cunoaștere reprezintă un instrument esențial în procesul de reabilitare și reintegrare socială a deținuților, este un pas semnificativ în sprijinirea eforturilor de reformare și reintegrare socială a persoanelor private de libertate, ‘’ a declarat senator Arina Moș.

Cele aproximativ 600 de cărți donate acoperă o gamă diversă de genuri și subiecte, de la beletristică la cărți de dezvoltare personală, cărți religioase și non-ficțiune. Această diversitate a fost aleasă cu grijă pentru a satisface interesele și nevoile diferite ale deținuților, contribuind astfel la diversificarea și îmbogățirea experienței lor de lectură.

Distribuie informația
Alte știri