Acțiune de prevenție desfășurata de AFIR în Bihor pentru utilizarea corectă a fondurilor acordate pentru investiții în dezvoltarea rurală

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale deruleaza în acest moment o acțiune de prevenire a neregulilor ce pot apărea în accesarea și implementarea proiectelor finanțate cu fonduri europene, prin PNDR 2014 – 2020, structurata pe mai multe etape.

La nivelul Bihorului pe parcursul zilei de miercuri și joi au fost vizitați cațiva beneficiari ai AFIR: SC Agora Agroind din Alparea, Mudura Dalia CMI tot din Alparea, Kovacs Ilona Beata II din comuna Osorhei, Gal Bihor si Petrila Paul din Olcea. Cu toții s-au arătat incantați de această acțiune preventivă, menită a veni in ajutorul lor prin incercarea evitării oricarui derapaj procedural, menținerea condițiilor de selecție si contractare precum și indeplinirea obligațiilor contractuale.

„Subliniez că acțiunile de prevenție ale AFIR nu sunt acțiuni de control. Rolul experților AFIR în cadrul acestor sesiuni este acela de a explica beneficiarilor modalitățile de evitare a apariției neregulilor, tipurile de verificări prin care trece un proiect în etapa de implementare și în cea de monitorizare, dar mai ales necesitatea menținerii criteriilor de eligibilitate și de selecție în baza cărora proiectul a fost selectat pentru finanțare”, susține seful AFIR Bihor, Cristian Buzlea.

Totodată, beneficiarii au prezentate o serie de sugestii și propuneri de simplificare a cadrului procedural de implementare a proiectelor, respectiv o mai bună corelare a procedurilor cu realitățile economice concrete.

Distribuie informația
Alte știri