Acțiune rutieră pe DN 76, derulată de polițiștii bihoreni, pentru combaterea excesului de viteză

In intervalele orare 07.00 – 13.00 și 15.00 – 21.00, polițiștii rutieri și de ordine publică bihoreni au acționat pe sectorul de drum D.N. 76, care tranzitează județul Bihor, între localitățile Oradea și Vașcău.

Astfel, în cadrul acțiunii, în care au fost folosite 4 aparate radar, dispuse în cascadă, au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 40.020 de lei, dintre care 83 pentru depășirea limitelor legale de viteză, cinci pentru depășiri neregulamentare, una pentru conducere sub influența alcoolului, iar trei pentru alte abateri săvârșite în trafic.

De asemenea, în cadrul acțiunii de pe D.N.76, polițiștii bihoreni au reţinut șase permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

Distribuie informația
Alte știri