Acțiuni de control în transportul public județean de persoane din Bihor

Compartimentul Transport din cadrul Consiliului Județean Bihor a efectuat în această săptămână mai multe acțiuni de control în transportul public județean de persoane, privind legitimațiile de călătorie.

În intervalul 10 – 14 octombrie s-au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale: 7 pentru conducătorii auto care nu au eliberat titluri de calătorie, cu amenzi în valoare totală de 6.000 lei, și 18 sancțiuni pentru pasagerii care au călătorit fără bilet, în valoare de 100 de lei fiecare. Sancțiunea pentru călătorii fără bilet valabil este cuprinsă între 100 si 500 de lei.

Pentru început am aplicat sancțiunea minimă pasagerilor, însă am încercat să îi conștietizăm că această practică, „de a te duce cu nașul”, dăunează în cele din urmă sănătății bunzunarului tuturor. Creșterile de tarife sau renunțarea de către unii operatori de transport la discounturile practicate sunt rezultatul direct al acestei practici, deoarece banii plătiți șoferului, pentru care nu se eliberează bilet, nu constituie încasări. Astfel se devalizează trasee și unii operatori de transport ajung chiar să le abandoneze. Concluzia este că toți călătorii ajung să nu mai beneficieze de servicii de transport”, a explicat Vlad Gaje, consilier în Compartimentul Transport.

Mai trebuie precizat că biletul de călătorie constituie polița de asigurare a călătorului pentru eventuale despăgubiri, în cazul unor vătămări corporale sau pentru bagaje, în cazul unui accident rutier. Toți operatorii de transport au încheiate polițe de asigurare pentru persoanele și bagajele transportate.

Verificările au fost efectuate la ieșirile din Municipiul Oradea. Urmează și alte acțiuni de acest fel.

Distribuie informația
Alte știri