Adevăruri la 30 de ani de la Revoluția română

Marți, 10 decembrie 2019, Biblioteca Universității din Oradea a fost gazda conferinței cu titlul „Revoluția română după 30 de ani – Timișoara, Decembrie 1989”. Evenimentul a fost organizat de către Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, din cadrul Universității din Oradea, iar invitatul special a fost lector univ. dr. Lucian Vasile Szabo de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Conferința a avut loc în prezența lui Ioan Horga, decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, și a universitarilor de la aceeași facultate: Gabriel Moisa, Gabriela Goudenhooft, respectiv Florin Ardelean. Auditorul a fost format, în mare parte, din studenți. La 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, oamenii își mai amintesc de acele vremuri tulburi, când mulți nevinovați și-au pierdut viața. Printre cei decedați se numără foarte mulți copii și tineri, elevi și studenți, care au devenit martiri. Ei nu au făcut decât să-și ceară drepturile, iar ceea ce au primit a fost moartea. Totuși, sacrificiul lor nu a fost în zadar, iar generațiile secolului XIX nu i-au uitat. Astfel, evenimentul de marți, 10 decembrie 2019, de la Biblioteca Universității din Oradea, au fost un bun prilej pentru a dezbate acest subiect mai pe îndelete.


„În primul rând, aș porni de la o evocare personală, care a fost o excursie la începutul lui septembrie 1989, pe ruta București-Chișinău-Cernăuți-Moscova și înapoi. Am ajuns la Chișinău în dimineața zilei de 2 septembrie 1989. Nu realizam ce se întâmplase pentru că în țară nu aveam informații. Cu câteva zile înainte avusese loc o mare Adunare Națională la Chișinău, când s-a proclamat limba română ca limbă oficială în Republica Moldova, când mii, zeci de mii de oameni ieșiseră în stradă pentru a afirma identitatea românească. Nu realizam pentru că în țară nu se spunea nimic legat de acest lucru”, a declarat prof. univ. dr. Ioan Horga, decanul FIRISPSC. Acesta a mai declarat că atunci când a ajuns la Chișinău cel mai valoros lucru pentru oamenii de acolo erau dicționarele și manualele de gramatică a limbii române. Invitatul special, Lucian Vasile Szabo, a fost în decembrie 1989 participant al evenimentelor din Timișoara. „Comunismul a fost un lucru foarte, foarte rău. Contextul internațional a fost foarte important, anul 1989 a fost anul schimbării. A început devreme, unele țării s-au mișcat mai repede, altele mai încet. La noi, în România a fost ca la Revoluția de la ’48. Când eram elev sau student nu înțelegeam motivarea aceasta a Revoluției de la 1848. Revoluțiile din Europa nu au fost motivul, ci ocazia de-a face și noi, în România, revoluție. Așa și în 1989, a fost o revoluție a românilor, a cetățenilor români, care s-a desfășurat în acest context internațional, în ciuda faptului că Nicolae Ceaușescu și regimul comunist reușiseră să izoleze România complet de exterior. Nu se putea circula în străinătate, iar cetățeni străini care veneau în România erau imediat urmăriți și controlați”, a precizat lectorul universitar dr. Lucian Vasile Szabo. Pe de altă parte universitarul orădean Florin Ardelean a declarat că la Oradea „nu a fost revoluție, au fost revoluționari. Acesta este paradoxul”.
Ana-Maria Silaghi, Jurnalism, anul II


Distribuie informația
Alte știri