Adolescentă din Tăuteu, lovită pe trecerea de pietoni de un şofer care consumase alcool

Marţi, 12 noiembrie, la ora 07.41, pe drumul judeţean 191/A, în localitatea bihoreană Tăuteu, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Marghita, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcţia Marghita – Popeşti, nu a acordat prioritate de trecere şi a acroşat o minoră de 14 ani, din localitatea Tăuteu, care se angajase în traversarea carosabilului în mod regulamentar, pe marcajul pietonal, din partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de IPJ Bihor.

În urma accidentului, adolescentsa suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.

În urma testării conducătorului autoutilitarei cu aparatul etilotest, s-a constatat că şoferul „prezenta o concentraţie alcoolică de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat”. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri