Luni, 20 martie a.c., în jurul orei 19.50, polițiștii Secției nr.9 de Poliție Rurală Cefa din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost sesizați de familia unei minore de 15 ani – LĂCĂTUȘ LILIANA, din comuna Batăr, sat Talpoș, că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 15.00, aceasta a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
SEMNALMENTE: aproximativ 1,50 înălțime, aproximativ 45 de kg., constituție slabă, faţă ovală, ochi căprui, păr șaten, de lungime medie.
ÎMBRĂCĂMINTE: Geacă albă, bluză roșie, pantaloni negri, pantofi sport, negri.
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea minorei sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie. Nu uitaţi că orice informaţie poate readuce o persoană dispărută în sânul familiei!