Adrian Domocos a scapat de inchisoare cu executare dar nu mai are dreptul sa ocupe functii publice. Ceilalti inculpati raman cu pedepsele din prima instanta

Inalta Curte de Casatie si Justitie a dat vineri sentinta definitiva in cazul a 16 persoane implicate in dosarul „Top Construct”.

Actualul primar Adrian Domocoş a fost condamnat, definitiv, la închisoare cu suspendare si interzicerea mai multor drepturi: acela de a fi ales si  de a ocupa o functie publica inclusiv cea din care a savarsit infractiunea . Pentru ceilalti inculpati au fost pastrate pedepsele primite in prima instanta.

In ciuda condamnarii, Domocos ar putea fi votat duminica de beiuseni pentru ca numele sau nu mai poate fi retras acum de pe listele electorale, insa, chiar si in aceasta situatia, el nu va putea prelua mandatul intrucat nu va putea fi validat.

In prima instanta au fost condamnati la inchisoare cu executare : fostul primar Silviu Oobasianu (4 ani de închisoare ) , Berindea Ciprian Cătălin, administratorul SC Top Construct (5 ani şi 9 luni închisoare), Pancu Nicolae Virgil, şef de lucrări ( 4 ani şi 4 luni de închisoare ),  Gelu Laurenţiu Hasan, inspector la Primăria Beiuş ( 4 ani şi 6 luni de închisoare), Emil Gheorghe Oaie, şef Serviciu Amenajarea Teritoriului şi Investiţii (4 ani şi 2 luni închisoare), Viorel Iuhas, viceprimar la Beiuş ( 3 ani şi 10 luni închisoare), Nicolae Sotoc, diriginte de şantier ( 4 ani închisoare ).

  • Detalii soluţie: Minuta deciziei penale nr. 131: I. Admite apelul declarat de inculpatul Domocoş Adrian Nicolae împotriva sentinţei penale nr. 327 din 07 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 3197/1/2014. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a, b şi g Cod penal, aplicată inculpatului Domocoş Adrian Nicolae, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor. Reţine incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi reduce pedepsele stabilite de prima instanţă pentru inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, după cum urmează: – de la 2 ani închisoare, la 1 an şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 244 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal, cu menţinerea pedepsei complementare de 1 an a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit. a, b şi g Cod penal; – de la 1 an închisoare, la 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 322 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal. În baza art.38 alin.1 Cod penal, raportat la art.39 alin.1 lit.b Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta decizie şi dispune ca inculpatul Domocoş Adrian Nicolae să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 10 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a, b şi g Cod penal, la care se adaugă 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse stabilite, respectiv 3 luni închisoare, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 1 lună închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a, b şi g Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii Berindea Ciprian Cătălin, Boloş Mircea, Costin Gheorghe, Clintoc Maria Ramona, Codreanu Octavian Mircea Florian, Gabor Dorina, Hasan Gelu Laurenţiu, Iancu Olimpia Mirela, Iuhas Viorel, Mihailovici Gigel, Nicolae Ioana Maria, Oaie Emil Gheorghe, Odobasianu Nicu Silviu, Pancu Nicolae şi Sotoc Nicolae împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Obligă apelanţii inculpaţi Berindea Ciprian Cătălin, Boloş Mircea, Clintoc Maria Ramona, Codreanu Octavian Mircea Florian, Gabor Dorina, Hasan Gelu Laurenţiu, Iancu Olimpia Mirela, Iuhas Viorel, Mihailovici Gigel, Oaie Emil Gheorghe, Odobasianu Nicu Silviu, Pancu Nicolae şi Sotoc Nicolae şi apelanţii intimaţi inculpaţi Costin Gheorghe şi Nicolae Maria Ioana la plata sumei de câte 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de inculpatul Domocoş Adrian Nicolae rămân în sarcina statului. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanţii inculpaţi Berindea Ciprian Cătălin, Boloş Mircea, Clintoc Maria Ramona, Codreanu Octavian Mircea Florian, Gabor Dorina, Hasan Gelu Laurenţiu, Iancu Olimpia Mirela, Iuhas Viorel, Mihailovici Gigel, Oaie Emil Gheorghe, Odobasianu Nicu Silviu, Pancu Nicolae şi Sotoc Nicolae şi apelanţii intimaţi inculpaţi Costin Gheorghe, Domocoş Adrian Nicolae şi Nicolae Maria Ioana, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 130 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 03 iunie 2016.
Distribuie informația
Alte știri