Aeroportul din Debrecen devine aeroportul regional cu cel mai mare trafic din regiune, la o distanta uriasa de Oradea

sf: debrecen.hu

Debrecen, miercuri, 28 august 2019 (MTI) – Aeroportul Debrecen a preluat conducerea în topul celor trei aeroporturi regionale din regiune şi devine aeroportul cu cel mai mare trafic, a declarat primarul oraşului, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, relateaza hirado.hu

La întâlnirea de presă care a avut loc pentru sărbătorirea pasagerului cu numărul 1.500.000 al Wizz Air, László Papp a reamintit că negocierile cu Wizz Air pentru lansarea unor zboruri regulate au început în anul 2010, iar prima aeronavă care a aterizat la Debrecen, la 18 iunie 2012, a fost cursa de la Londra. Traficul de pasageri de pe aeroport a doborât în fiecare an noi recorduri; anul trecut au fost 380.000 de pasageri, ceea ce a însemnat o creştere de peste 20% faţă de anul precedent.

În ceea ce priveşte traficul din anul curent, Papp a spus că este de aşteptat ca numărul pasagerilor să atingă 600.000, aceasta
fiind cea mai mare creştere de la deschiderea din 2012 a aeroportului. După compararea datelor de la aeroporturile din Košice şi Oradea, aeroportul din Debrecen devine aeroportul regional cu cel mai mare trafic din regiune, a accentuat politicianul.
Municipalitatea s-a angajat să dezvolte în continuare aeroportul, urmând ca în anii viitori să fie întreprinse dezvoltări serioase, în cooperare cu Guvernul Ungariei, ceea ce va permite o creştere semnificativă a capacităţii, a adăugat Papp.

András Iván Radó, managerul de comunicaţii al Wizz Air Hungary a declarat că, începând cu 2012, compania aeriană a înregistrat o
creştere dinamică la Debrecen. În prezent, compania transportă pasagerii cu 118 aeronave, dintre care două au baza la Debrecen.

Sunt operate curse în 14 destinaţii din 11 ţări: Londra, Sheffield, Eindhoven, Dortmund, München, Basel, Milano, Paris, Barcelona, Tel
Aviv, Larnaca, Moscova, Malta şi Palma de Mallorca. Anul viitor, Wizz Air va putea vinde aprox. 640.000 de bilete pentru zborurile
sale cu plecare din Debrecen, a adăugat managerul.

În cadrul conferinţei de presă s-a mai anunţat că la data de 5 octombrie, la aeroport va avea loc cursa de alergare Wizz Air Debrecen Airport Run Race.

Distribuie informația
Alte știri