Aeroportul Oradea va avea in 2018 un al doilea terminal, la standarde europene

O asociere de firme din Capitala va construi noul terminal de la Aeroport. Se va ocupa atat de partea de proiectare cat si de executia propriu-zisa. Si asta, dupa ce CNDC a respins contestatiile formulate de doua asocieri conduse de firme mereu abonate la contracte pe bani publici, Constructii Bihor S.A. si Trameco S.A. Oradea.

In aceste conditii, oferta depusa de UTI Grup pentru realizarea noului terminal de la Aeroport, in valoare de 21,8 milioane de lei, devine definitiv castigatoare. Valoarea estimata initial de catre beneficiar a fost de 22,25 milioane de lei.

Potrivit purtatorului de cuvant al CJ Bihor, Adrian Simon, in perioada imediat urmatoare va fi semnat contractul cu asocierea UTI – Eldiclau. Termenul pentru finalizarea proiectarii si a executiei lucrarii pentru terminalul II de la Aeroportul Oradea este de 12 luni de la data semnarii contractului.

Presedintele administratiei bihorene, Pasztor Sandor “considera ca, prin noile zboruri ce decoleaza de pe Aeroportul Oradea si prin cresterea continua a numarului de calatori, investitia este pe deplin justificata”.

Distribuie informația
Alte știri