AFIR anunță prima tranșă de fonduri europene pentru 2023

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a transmis Comisiei Europene declarația de cheltuieli pentru decontarea fondurilor europene în valoare de 202,8 milioane de euro, se arată într-o informare pe pagina oficială de Facebook a instituției.

Această sumă reprezintă contravaloarea plăților acordate din bugetul național în primul trimestru al anului 2023 către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice care au realizat investiții în agricultură și dezvoltare rurală, dar și pentru măsurile de mediu și climă.

Conform fluxului procedural stabilit la nivelul Comisiei Europene, declarația de cheltuieli aferentă perioadei 1 ianuarie – 31 martie 2023 a fost încărcată în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre și CE, urmând ca, după verificarea sumelor din declarația de cheltuieli, Comisia să ramburseze României, în termen de maximum 45 de zile, fondurile europene solicitate.

„Până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României 7,88 miliarde de euro pentru investiții realizate în agricultură, pentru dezvoltarea mediului rural și pentru plăți directe și compensatorii aferente Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, precum și perioadei de tranziție 2021 – 2022”, se mai arată postarea AFIR.

Distribuie informația
Alte știri