AFIR va primi pentru finanţare toate cererile fermierilor pentru decontarea primelor de asigurare

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va primi pentru finanţare toate cererile fermierilor depuse pentru decontarea primelor de asigurare, ca urmare a eliminării plafonului de depunere.

„Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă eliminarea plafonului pentru depunerea cererilor de finanţare prin submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Astfel, solicitanţii pot depune cereri de finanţare online pe www.afir.info, conform precizărilor Ghidului solicitantului şi anexelor aferente, până la data limită de 16 decembrie 2022, indiferent dacă valoarea totală a solicitărilor depăşeşte plafonul comunicat iniţial prin Anunţul de lansare a sesiunii (110% raportat la alocarea financiară iniţială)”, subliniază sursa citată.

Alocarea financiară stabilită iniţial pentru această sesiune a submăsurii 17.1 este de 15,26 milioane de euro şi a fost suplimentată cu disponibilul rezultat în urma finalizării celei de-a treia sesiuni de depunere, respectiv cu suma de 1,31 milioane de euro, existând în continuare posibilitatea realocării altor fonduri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.

Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de către fermier, care este solicitantul finanţării.

Riscurile eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare se regăsesc definite cu caracter general în Anexa nr. 5 la Ghidul solicitantului. Printre acestea se numără fenomene climatice nefavorabile (seceta, inundaţiile, grindina, îngheţul etc) sau infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, sunt eligibile şi boli ale animalelor conform prevederilor art. 37 din Regulamentul nr. 1305/2013, cu modificările şi completările ulterioare şi care nu fac obiectul despăgubirilor prin alte programe cu finanţare europeană sau naţională (tuberculoza bovină, bruceloza bovină, bruceloza ovină şi caprină etc.).

Distribuie informația
Alte știri