Ajutor financiar pentru pensionarii ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea, în luna iulie, a unui ajutor financiar în cuantum de 700 lei pensionarilor ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, măsura se aplică pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul militar şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

De asemenea, în cadrul reuniunii guvernamentale va fi adoptat şi un memorandum având ca temă transferul de competenţe de la nivel central la nivel local în domeniul tineretului, familiei şi egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

Distribuie informația
Alte știri