Alarmant! Alți doi tineri bihoreni depistați în trafic, în timp ce conduceau sub influența drogurilor

Foto: ilustrativ

Miercuri, 29 iunie a.c., la ora 00.40, pe strada Primăriei din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic o tânără de 20 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, după rezultatul pozitiv obținut la testarea rapidă de drog.

De asemenea, marți, 28 iunie a.c., la ora 13.40, pe strada Republicii din localitatea bihoreană Valea lui Mihai, polițiștii Biroului Rutier Marghita au depistat în trafic un tânăr de 25 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, după rezultatul pozitiv obținut la testarea rapidă de drog.

Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.

În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive.

Distribuie informația
Alte știri