Alcoolici și drogați pe drumurile din Bihor și în weekend/ Un bărbat reținut după ce a fost depistat a doua oară, în timp ce conducea sub infuența alcoolului și cu permisul suspendat

foto arhiva

Tinca / Reținut de polițiștii bihoreni după ce a fost depistat a doua oară, în timp ce conducea sub infuența alcoolului și cu permisul suspendat.

Duminică, 7 mai a.c., la ora 21.40, pe strada Victoriei din localitatea bihoreană Tinca, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca au depistat în trafic un bărbat de 48 de ani, din comuna Batăr, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La solicitarea legală a polițiștilor, cel în cauză a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiind cercetat penal într-un alt dosar penal, după ce, în cursul lunii martie a.c., a fost depistat de polițiștii din Tinca tot în timp ce conducea sub influența alcoolului.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca au dispus reținerea bărbatului de 48 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracțiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

*

          Valea lui Mihai / Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea sub influența alcoolului și cu permisul anulat.

Vineri, 5 mai a.c., în jurul orei 15.55, pe strada Kálvin János din localitatea Valea lui Mihai, polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii din Valea lui Mihai au constatat că bărbatul de 43 de ani avea anulat dreptul de a conducea autovehicule pe drumurile publice.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai.

*

Marghita / Depistat în trafic de polițiștii bihoreni, în timp ce conducea sub influența drogurilor.

Sâmbătă, 6 mai a.c., în jurul orei 02.00, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Marghita, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Marghita au depistat în trafic un tânăr de 18 ani, din Marghita, în timp ce conducea un autoturism.

În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că tânărul de 18 ani ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.

Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

*

Cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Sâmbătă, 6 mai a.c., la ora 20.35, pe strada Avram Iancu din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 52 ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot sâmbătă, 6 mai a.c., la ora 15.50, pe strada Meșteșugarilor din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 67 de ani, din localitatea bihoreană Sântandrei, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, duminică, 7 mai a.c., la ora 08.37, pe strada Dumbravei din localitatea bihoreană Tinca, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca au depistat în trafic un bărbat de 39 de ani, din municipiul Turda, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, sâmbătă, 6 mai a.c., la ora 07.30, pe D.N.19, în localitatea bihoreană Săcueni, polițiștii din cadrul Poliției orașului Săcueni au depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, din comuna Sălsig, județul Maramureș, în timp ce conducea un autotren, având o concentrație alcoolică de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

Distribuie informația
Alte știri