ALDE cere redeschiderea teraselor cu respectarea anumitor reguli pentru protecţie

ALDE cere redeschiderea teraselor cu respectarea anumitor reguli pentru protecţie, criticând decizia guvernanţilor „de a ţine blocat” acest sector.

„ALDE a atras atenţia Guvernului Orban încă dinainte de a intra în starea de alertă că sectorul HoReCa, dar, în particular, terasele îşi pot relua activitatea cu respectarea unor reguli de prevenţie. Ei nu şi nu! Au ales să ţină blocat pentru o perioadă nedefinită acest sector. Acum le spun şi specialiştii, că ar fi un lucru bun redeschiderea teraselor cu anumite reguli, pentru că ar fi şi o modalitate prin care oamenii să se protejeze. Măcar în al 12-lea ceas poate iau în seamă şi deblochează aceste activităţi”, se arată într-un mesaj postat, sâmbătă, pe pagina de Facebook a partidului.

Terasele rămân închise în perioada stării de alertă, potrivit Hotărârii nr. 24 a CNSSU și anexei atașate. Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15 mai 2020) prevede la articolul 8, alin. 2 posibilitatea deschiderii teraselor, nu obligația.

Distribuie informația
Alte știri