Alertă meteo de vreme severă imediată pentru Bihor

Alerta meteo de vreme severă imediată de la ANM este valabilă, astăzi, 11 iulie 2021, în intervalul orar 12.00-23.00.

„În intervalul menționat, în zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni și local în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Crișana, Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25-40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala și în restul Moldovei și Munteniei, dar pe arii mai restrânse.

Disconfortul termic se va menține ridicat, duminică, pe alocuri în zonele de câmpie, iar la începutul săptămânii viitoare va fi în intensificare și extindere”, se arată într-un comunicat al ANM.

Distribuie informația
Alte știri