Alex George Creț, sportivul anului 2019 în Bihor

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor a organizat ceremonia de premiere a celor mai buni sportivi ai judeţului în cadrul Galei Sportului Bihorean 2019. Între premiați s-au numărat reprezentanți ai CSM Oradea.

Alex George Creț, sportiv legitimat la LPS Bihorul CSM Oradea, a fost desemnat sportivul anului 2019. Elevul antrenorilor Emil Morar şi Dan Fâşie s-a situat în acest an pe locul 2, cu echipa, la Campionatele Europene U 18 de la Varşovia, pe poziţia a V-a la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Baku, U18, individual are patru medalii de aur la Campionatele Naţionale de tineret, juniori, cadeţi şi pe echipe la U18, două medalii de argint la Naţionalele U23 şi U21 pe echipe, un bronz la Naţionalele de seniori la individual. Creț face parte din lotul olimpic de tineret și în vara anului 2019 a participat la Campionatul Mondial de cadeți (U18).

Ligia Bara (atletism, legitimare la CSM CSU Oradea) s-a situat pe locul al 2-lea. Ea este antrenată de Virgil Preda. Locul 3 i-a revenit lui Laviniu Chiș (atletism, CSM CSU Oradea, antrenor Robert Olah). Între laureați s-au mai numărat Bianca Benea (scrima) și David Fodor (judo).

CSM CSU Oradea, campioană a României la baschet masculin, a fost desemnată cea mai bună echipă sportivă a anului 2019. Antrenorii echipei sunt Cristian Achim și Milan Mitrovic.

Locul al 2-lea a revenit echipei de polo CSM Oradea, vicecampioană națională. Formația de polo este antrenată de Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu. De altfel, pe lângă rezultatele obținute pe plan intern, echipele de baschet și polo au avut comportări remarcabile în această toamnă pe plan internațional.

Distribuie informația
Alte știri