Alianţa pentru Agricultură: Guvernul şi-a propus investiţii de peste 400 milioane euro

Premierul Ludovic Orban a avut joi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, în care au discutat despre măsuri de sprijin pentru combaterea efectelor secetei, care a afectat culturile agricole în acest an.

„Pentru susţinerea agricultorilor afectaţi de secetă, dar şi pentru stimularea micilor producători să lucreze terenurile agricole, este nevoie, pe termen lung, de reabilitarea infrastructurii de irigaţii, iar unul dintre obiectivele Guvernului în acest sens este construirea Canalului Siret – Bărăgan. De altfel, Guvernul şi-a propus, prin Planul Naţional de Investiţii de Relansare Economică, investiţii de peste 400 milioane euro în agricultură şi industria agro-alimentară, în următorii ani”, precizează Guvernul pe Facebook.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii agricultorilor au mai discutat cu premierul despre soluţii privind debirocratizarea şi simplificarea procedurilor la nivelul administraţiei publice.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, şi ministru Agriculturii, Adrian Oros.

Distribuie informația
Alte știri