Alte 3 medalii pentru România, dintre care două de aur, la Mondialele de înot pentru juniori din Peru. Vezi bilanțul tricolorilor

David Popovici (17 ani) a cucerit medalia de aur și în proba de 100 de metri liber la Campionatele Mondiale de înot pentru juniori din Peru. Sportivul legitimat la CS Dinamo bifează acum o performanță uluitoare: deține 9 dintre cei mai buni timpi ai anului la 100 de metri liber. David deține și recordul mondial în această probă, stabilit la Europenele din această vară de la Roma, 46.86 secunde.

Bianca Costea (17 ani) a cucerit medalia de aur în proba de 50 de metri liber. În calificări ea a avut al 5-lea timp, iar sportiva a avut un timp de reacție mai slab în comparație cu favoritele din finală. A înotat fantastic însă ultimii metri și a încheiat în 25,23 secunde, mai rapidă decât italiencele Sara Curtis și Matilde Biagioti.


Vlad Stancu a câștiagat a  treia medalie la actuala ediție. După argintul la 400 de metri liber și bronzul la 800 de metri liber, sportivul legitimat la CSA Steaua a încheiat pe ultima treaptă a podiumului și epuizanta cursă de 1.500 metri liber.


Foto: arhiva

România a ocupat locul 4 în clasamentul pe medalii la Mondialele de juniori, după Japonia, Ungaria și Polonia, dar înaintea Italiei și Franței, cu 4 de aur, 2 de argint şi 2 de bronz: medaliile de aur au fost cucerite în proba de ştafetă masculină 4×100 m liber (David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ştefan Cozma, Patrick Sebastian Dinu), prin David Popovici (200 m liber, 100 m liber) şi Bianca Costea (50 m liber), argintul a fost obţinut de Vlad Stancu (400 m liber) şi de ştafeta combinată 4×100 m liber (David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Rebecca Diaconescu, Bianca Costea), iar bronzul a fost adus de Vlad Stancu (800 m liber şi 1.500 m liber).

Distribuie informația
Alte știri