Ambasadorul Finlandei în România, oaspetele primarului Oradiei și al președintelui Consiliului Județean Bihor

Primarul Oradiei, Florin Birta, și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, au primit astăzi vizita Excelenței Sale, ambasadorul Finlandei în România, Marjut Akola. Aceasta din urmă a fost însoțită de Elisa Alho-Kullström, șef adjunct de misiune, și de Mircea Hotoleanu, Consul Onorific al Finlandei la Cluj-Napoca.

În cadrul întrevederii, delegația Ambasadei Republicii Finlanda în România, aflată pentru prima dată în municipiul nostru, a aprofundat subiecte de impact pentru comunitatea locală și județeană, precum sistemul de sănătate, cel de educație și managementul deșeurilor, cu exemple concrete de bune practici, ce ar putea reprezenta o linie de urmat și pentru administrația orădeană, precum și deschiderea unor parteneriate în acest sens.

„Ne bucurăm că ați ajuns în orașul nostru, chiar dacă nu e prima dată când ne întâlnim. Am mai avut ocazia să stăm de vorbă și în București, unde v-ați manifestat intenția de-a afla mai multe despre Oradea. Atunci încă nu știam despre investiția celor de la Nokian Tyres, compania finlandeză care va deschide o fabrică de anvelope pentru autoturisme în Oradea. Cu ocazia asta ne exprimăm tot sprijinul pentru această investiție importantă pentru municipiul nostru. Suntem deschiși la orice propunere și parteneriat legate de proiecte viitoare ale administrației publice locale”, a menționat primarul Florin Birta.

Interlocutorii au exprimat dorința de intensificare a dialogului pe teme de interes comun pentru identificarea și dezvoltarea unor oportunități bilaterale de cooperare în domeniile menționate. Discuțiile au fost axate pe noul spital de boli infecțioase de pe strada Vlădeasa, care va fi realizat prin PNRR, mai apoi pe modul de gestionare a deșeurilor la nivel local și județean, precum și pe proiecte care ar viza dascălii din învățământul local.

Edilul municipiului Oradea a mulțumit pentru intențiile exprimate de Ambasadorul Republicii Finlanda în România, Excelența Sa, Marjut Akola, implicit pentru valorosul schimb de cunoștințe, experiențe și bune practici realizat în contextul dialogului de astăzi.

De asemenea, primarul Florin Birta a subliniat dorința de continuare și aprofundare a cooperării la nivel economic cu partea finlandeză, în special în domeniile indicate pe agenda discuțiilor de astăzi.

La rândul său, președintele Ilie Bolojan a precizat că administrația publică locală este dispusă să își trimită angajații într-un schimb de experiență în țara scandinavă.

Distribuie informația
Alte știri