Amenzi de 37 de mii de lei, aplicate de poliţiştii bihoreni în 24 de ore. Cele mai multe pentru viteză excesivă

Luni, 6 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni și bicicliști, pentru combatereaconducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă sau neadaptată, a depășirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 87 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 37.845 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice,polițiștii au reținut trei permise de conducere.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 42 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 14 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, trei au fost pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, au fost sancționate două depășiri neregulamentare,iar 26 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Distribuie informația
Alte știri