Amenzi de 40 de mii de lei, aplicate de poliţiştii bihoreni în 24 de ore. 5 permise de conducere, reținute

La data de 29 aprilie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combatereaconducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă sau neadaptată, a depășirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 82 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 40.590 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut cinci permise de conducere și trei certificate de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 52 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, șapte pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, două au fost pentru folosirea telefonului mobil la volan fără un sistem de tip „mâini libere”, o sancțiune a fost pentru conducere sub influența alcoolului, o alta pentru lipsa ITP, iar 19 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Distribuie informația
Alte știri