Amenzi de 42 de mii de lei, aplicate de poliţiştii bihoreni în 24 de ore

La data de 12 iunie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni și bicicliști, pentru combatereaconducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă sau neadaptată, a depășirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 99 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 42.795 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut opt permise de conducere și șase certificate de înmatriculare.

Astfel, în cadrul acțiunilor au fost sancționați 28 de pietoni, 6 bicicliști, un conducător de vehicul cu tracțiune animală, 42 de  sancțiuni au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 16 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, două sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, două pentru lipsa ITP, iar două sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri