Amenzi de 53 de mii de lei, într-o singură zi, pentru nerespectarea prevederilor legale privind prevenirea răspândirii Covid-19 în Bihor

Sâmbătă, 8 august a.c., sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.

Echipele mixte au acționat integrat, verificând respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 119 societăți comerciale.

În urma acțiunilor desfășurate, au fost aplicate 57 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 53.055 de lei.

Cele mai multe sancţiuni aplicate în urma controalelor punctuale, efectuate sâmbătă, în locurile publice aglomerate, au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (purtarea de mască), respectiv 34 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 16.790 de lei.

O sancţiune contravenţională, cu amendă în valoare de 4.000 de lei, a fost aplicată unei  societăţi comerciale identificată că nu respectă măsurile de diminuare a impactului riscurilor prevăzute de Legea nr.55/2020, pentru organizarea în spaţiul public / privat / închis a unor activităţi pentru care au fost instituite interdicţii / restricţii.

De asemenea, au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 26.000 de lei au fost aplicate unor societăţi comerciale care nu respectau prevederile O.G. nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor.

Totodată, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 3.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

O altă sancţiune cu amendă în valoare de 2.000 de lei a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, iar 2 sancţiuni cu avertisment au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor H.G.nr.984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Echipajele prezente în teren au aplicat 3 sancțiuni cu amenzi în valoare de 600 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar alte 2 sancţiuni cu amenzi în valoare de 665 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Codului Rutier.

În cadrul misiunilor desfăşurate sâmbătă, 8 august a.c., în locurile publice aglomerate din judeţul Bihor, au fost angrenați 151 de reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din județul Bihor, cu atribuții în domeniu, respectiv 118 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, 14 jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, 6 cadre ale Poliției Locale Oradea, 3 pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, 3 comisari ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, 3 inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, 1 inspector al Direcției de Sănătate Publică, precum și 3 inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Acțiunile de verificare vor continua la nivelul județului Bihor și în următoarea perioadă, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19.

Reamintim că cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.

Distribuie informația
Alte știri