Amenzi de aproape un sfert de milion de lei, aplicate de poliţiştii bihoreni în ultimele 48 de ore

În perioada 4 – 6 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă şi a depăşirilor neregulamentare.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, la sfârșit de săptămână au fost aplicate 459 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 223.230 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 43 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute patru certificate de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 328 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 46 de sancțiuni au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați 18 bicicliști, șase pietoni, șase sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate șase depășiri neregulamentare, 4 sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, iar 45 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Distribuie informația
Alte știri