Amenzi de peste 322 de mii de lei, aplicate de poliţiştii bihoreni în minivacanța de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

În perioada 11 – 15 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, în perioada minivacanței prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, pe raza municipiului Oradea, cât și pe raza județului Bihor.

Astfel, în această perioadă au fost desfășurate 33 de acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 34 de filtre, în acțiuni fiind implicați 700 de polițiști bihoreni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 163 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră, reprezentați ai I.T.M. Bihor și ai altor structuri de aplicare a legii.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 2.212 persoane. De asemenea, au fost efectuate 1.549 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii bihoreni au aplicat, în total, 731 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 322.333 de lei.

Totodată, au fost constatate 29 de infracțiuni, dintre care 11 la regimul circulației rutiere, șase la Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, două de natură judiciară și 10 infracțiuni de altă natură.

Din totalul sancțiunilor, 633 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 425 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză,șapte pentru conducere sub influența alcoolului, 53 au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, nouă sancțiuni au fost pentru depășiri neregulamentare, alte nouă au fost pentru lipsa ITP, iar 130 de sancțiuni au fost pentru alte abateri.

Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 85 de permise de conducere, dintre care 45 pentru depășirea limitelor legale de viteză, șapte pentru conducere sub influența alcoolului, nouă pentru depășiri neregulamentare, iar 24 pentru alte abateri rutiere. De asemenea, au fost reţinute 18 certificate de înmatriculare.

Distribuie informația
Alte știri