Amenzi de peste 37 de mii de lei aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă, în Bihor

Vineri, 17 iulie a.c., sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, precum și în mijloacele de transport în comun, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.

În cadrul misiunilor au fost angrenați 107 reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din județul Bihor, cu atribuții în domeniu, respectiv 80 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, 15 jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, 2 cadre ale Poliției Locale Oradea, 2 pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, 2 comisari ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, 2 inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, 2 inspectori ai Direcției de Sănătate Publică, precum și 2 inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Echipele mixte au acționat integrat, verificând respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 105 societăți comerciale.

În urma acțiunilor punctuale, desfășurate vineri, 17 iulie a.c., au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 37.420 de lei.

Astfel, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (purtarea de mască) au fost aplicate 5 sancțiuni contravenţionale, cu avertisment.

Totodată, au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 22.220 de lei, unor societăţi comerciale care nu respectau prevederile H.G. nr.984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, iar alte 16 sancţiuni contravenţionale cu avertisment au fost aplicate unor societăţi comerciale care nu respectau prevederile O.G. nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor.

De asemenea, a fost aplicată și o sancțiune contravenţională cu amendă în valoare de 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Echipajele prezente în teren au aplicat 9 sancțiuni cu amenzi în valoare de 5.200 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Acțiunile de verificare vor continua la nivelul județului Bihor și în următoarea perioadă, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19.

Reamintim că cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.

Distribuie informația
Alte știri