Amenzi de peste 51 de mii de lei, aplicate de poliţiştii bihoreni în 24 de ore. Cele mai multe pentru viteză excesivă

La data de 11 martie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combatereaconducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă sau neadaptată, a depășirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 88 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 37.225 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut cinci permise de conducere și cinci certificate de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 47 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 24 de sancțiuni au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, trei pentru folosirea telefonului mobil la volan fără un sistem de tip „mâini libere”, două sancțiuni au fost pentru depășiri neregulamentare, alte două pentru lipsa ITP, iar 10 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Distribuie informația
Alte știri