Amenzi de peste 63 de mii de lei, aplicate de poliţiştii bihoreni în ultimele 48 de ore. Cele mai multe pentru exces de viteză

În perioada 23 – 24 septembrie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă şi a depăşirilor neregulamentare.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 48 de ore au fost aplicate 207 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 63.355 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 13 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute patru certificate de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 63 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 47 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați 30 de bicicliști, 14 pietoni, doi utilizatori de trotinete electrice, cinci sancțiuni au fost aplicate pentru depășiri neregulamentare, opt pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, două pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor sau pietonilor, au fost sancționate patru opriri neregulamentare, două sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, iar 30 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Distribuie informația
Alte știri