Amplu exercițiu de simulare al pompierilor bihoreni vizând intervenția în cazul unui cutremur major

Joi, 30 mai, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor (ISU Bihor) a organizat şi desfăşurat un amplu și complex exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren, ce a vizat verificarea concepţiei de intervenţie pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de producerea unui seism la nivelul județului Bihor, precum şi verificarea personalului de conducere a intervenţiei în organizarea şi coordonarea forţelor de intervenţie prevăzute în Planul de acțiune în cazul situațiilor de urgență generate de seism la nivelul județului Bihor.

Exercițiul, coordonat de inspectorul șef al ISU BH, general de brigadă Caba Sorin Mihai, și condus în teren de prim-adjunctul inspectorului șef, colonel Csilik Alexandru Adrian, s-a desfășurat pe parcursul a circa șase ore, misiunile pentru gestionarea situațiilor generate de seism fiind executate simultan, în trei locații. La activitate au participat, în calitate de experți, comandantul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență (USISU) a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonel Ușurelu Ștefan și cinci membri ai echipei RO -USAR (Romanian – Urban Search and Rescue) din cadrul USISU.

Potrivit scenariului, la ora 10.09, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 7.1 pe scara Richter, la o adâncime de 25 km, cu epicentrul în apropiere de localitatea Târgu Lăpuș din județul Maramureș, axa de deplasare fiind spre Sud-Vest. Efectele seismului s-au resimțit în județul Bihor, acesta afectând aproximativ 70 de persoane și mai multe clădiri din municipiile Oradea și Marghita.

Astfel, în municipiul Oradea, pe strada Corneliu Baba, un ansamblu de clădiri a fost avariat, o parte dintre persoane fiind surprinse sub dărâmături, la diferite niveluri, alte câteva rămânând blocate pe terasa clădirii cu 10 etaje, unde reușiseră să se autoevacueze. Pe același amplasament, o clădire a fost cuprinsă în întregime, de flăcări.

De asemenea, în urma cutremurului, s-au înregistrat avarii pe amplasamentul  unui operator economic din Parcul Industrial Eurobusiness Oradea, care desfăşoară activităţi de producţie și depozitare (motoare electrice, solvenți și vopseluri). În cadrul acestuia au fost afectate depozitul de materii prime, amplasate în stive înalte și depozitul de vopseluri și solvenți, înregistrându-se deversări însemnate de toluen, astfel că circa 30 de persoane au suferit intoxicații, în urma inhalării vaporilor acestei substanțe. Scenariul a presupus și izbucnirea unui incendiu într-o hală a operatorului economic respectiv.

Totodată, în municipiul Marghita, o clădire cu specific „alimentație publică” din cadrul complexului Ștrandului Municipal a fost avariată, mai multe persoane rămânând captive sub dărâmături, iar într-o cameră situată la mansarda unei clădiri hoteliere din incintă a izbucnit un incendiu.  

Acțiunile pompierilor pentru căutarea și salvarea victimelor afectate de cutremur au constat, cu precădere, în crearea de breşe în elementele constructive din beton sau cărămidă în plan orizontal sau vertical, sprijinirea elementelor constructive care ameninţau cu prăbuşirea, ridicarea şi mutarea elementelor de construcţie care încarcerau victimele, evacuarea persoanelor afectate/sinistrate, facilitarea intervenţiei echipajelor medicale şi transportul persoanelor rănite la Punctele Medicale Avansate și la ambulanţe. De asemenea, pompierii alpiniști au executat misiuni specifice de salvare a persoanelor blocate la înălțime, echipajele de stingere au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiilor produse, echipajul CBRN            (de primă cercetare și evaluare chimică, biologică, radiologică și nucleară) a efectuat măsurători specifice, acționând totodată pentru balizarea zonei contaminate din Parcul Industrial și pentru decontaminarea victimelor și personalului de intervenție, iar echipajul pirotehnic a intervenit pentru asanarea unui proiectil găsit între dărâmături.

Personalul UPU-SMURD și echipajele SAJ  au asigurat triajul medical al victimelor la nivelul Posturilor Medicale Avansate, au acordat asistență medicală avansată de urgență și au organizat evacuarea răniților, activitățile medicale în cadrul exercițiului fiind coordonate de medicul specialist în Medicină de Urgență la UPU-SMURD Oradea, dr. Uiorean Mircea.

În vederea desfăşurării operaţiunii în condiţii similare intervenţiei la un astfel de eveniment, în cele trei locuri de desfășurare a exercițiului, au fost mobilizaţi 170 de pompieri militari din cadrul a patru subunități ale ISU Bihor, precum și de la sediul inspectoratului,  care au intervenit cu 26 de autospeciale (de descarcerare grea, de descarcerare cu punctul medical avansat, de transport personal şi victime multiple, microbuze, punct de comandă mobil, autospeciale de primă intervenţie şi comandă, autocamioane cu containere multirisc, autospeciala CBRN, autospeciala pentru lucrul cu apă de înaltă presiune și hidroperforare, autospeciala pirotehnică, trailer, buldoexcavator etc.) și cu 5 ambulanțe de tip B2, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Bihor, cu o ambulanță tip C1 și autospeciala medicului de urgență și peste 20 de medici și asistenți ai UPU-SMURD Bihor.

De asemenea, în exercițiu au fost angrenați peste 60 de voluntari și reprezentanți ai celorlalte instituții cu responsabilități în gestionarea unor astfel de evenimente: Serviciul de Ambulanță Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor, Inspectoratul Județean de Poliție  Bihor, Agenția pentru Protecția Mediului Bihor, Garda Națională de Mediu – Serviciul Comisariatului Județean Bihor, Direcția de Sănătate Publică Bihor, Inspectoratul Județean în Construcții Bihor, Asociația Salvadrone, Crucea Roșie Bihor, Fundația Comunitară Oradea, Colegiul Psihologilor Bihor, Asociația pentru Câini de Salvare Transilvania, Poliția Locală Oradea, reprezentanți ai firmei din Parcul Industrial Eurobusiness, pe amplasamentul căreia s-a desfășurat una dintre situațiile tactice.

Distribuie informația
Alte știri