An „de foc” la ISU Crișana. În 2019, pompierii bihoreni au avut, în medie, 40 de intervenții zilnic

În anul 2019, în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor s-au desfăşurat 14.809 de misiuni ale subunităţilor de pompieri şi ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, în medie 40 de misiuni pe zi, înregistrându-se o creștere cu cca. 19% față de anul 2018, când au fost desfășurate 12.422 de misiuni, se arată în bilanțul ISU Crișana, prezentat marți.

Din cele 14.809 misiuni înregistrate, 2.782 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă altele decât cele medicale, 9.640 intervenţii ale echipajelor SMURD, respectiv 2.387 exerciţii şi recunoaşteri în teren.

Din totalul de 2.782 de intervenţii în anul 2019, cele mai multe au fost la incendii 561 (20%), incendii de vegetație și altele 560 (20%), alte situații de urgență 480 (17%) și asigurarea şi supravegherea zonei de producere a unor situaţii de urgenţă 478 (17%).

Comparativ cu anul 2018, a fost înregistrată o creştere semnificativă a numărului de intervenţii cu 74,85%, de la 1.591 în 2018 la 2.782 în anul 2019.

De asemenea, numărul incendiilor a crescut de la 322 în anul 2018, la 561 în anul 2019, crescând totodată şi numărul intervenţiilor la incendiile de vegetaţie de la 292 în anul 2018, la 560 în anul 2019.

Din totalul incendiilor produse, 58% s-au produs în mediul rural, iar 42% în mediul urban.

În ceea ce privește distribuția incendiilor pe tipuri de proprietate, situația este următoarea: – 421 incendii au fost înregistrate la proprietăți individuale (locuințe, anexe, bunuri, mijloace de transport); – 71 incendii pe domeniul privat român (societăți, asociații, fundații, culte); – 63 incendii pe domeniul public al statului, județului, localității; – 6 incendii pe domeniul privat străin.

Categoriile de împrejurări determinante cel mai frecvent înregistrate au fost instalaţiile electrice defecte/improvizate/lăsate sub tensiune nesupravegheate – 179, focul deschis – 104, fumatul – 86, coşurile de fum defecte sau necurăţate – 65, mijloace de încălzire defecte/nesupravegheate – 31, respectiv acțiune intenționată – 24.

Valoarea estimată a bunurilor salvate în urma incendiilor se cifrează la aproximativ 130 milioane lei, iar valoarea estimată a bunurilor distruse în urma incendiilor la aproximativ 9,7 milioane lei.

Distribuie informația
Alte știri