Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Poeta Ana Blandiana a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE.

Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a dat dovadă de o extraordinară capacitate de rezistenţă în faţa cenzurii”, scrie presa spaniolă. Juriul a apreciat deopotrivă că Ana Blandiana „este moştenitoarea celor mai strălucite tradiţii literare, precum şi o creatoare radical unică”.

„Îmi este greu să-mi exprim emoţia şi recunoştinţa pentru marea onoare pe care o reprezintă pentru mine Premiul Asturias, mai ales că – la fel ca întotdeauna când primesc un premiu – nu pot să nu-mi amintesc de gândul lui Platon care recomanda încoronarea poeţilor cu lauri şi alungarea lor din cetate. Şi dacă pentru mine poezia este într-adevăr un drum către polis, o formă de a rămâne, o formă de a însoţi suferinţa celorlaţi?”, a scris Blandiana într-un mesaj în limba spaniolă postat pe reţeaua de socializare Facebook.

Anul trecut, laureatul Premiului Prinţesa de Asturia pentru Literatură a fost scriitorul nipon Haruki Murakami.

Premiile Prinţesa de Asturia, decernate în fiecare an de Fundaţia prinţesei moştenitoare a Spaniei, sunt însoţite de un cec în valoare de 50.000 de euro. Acest premiu se atribuie în opt categorii: arte, literatură, ştiinţe sociale, comunicare, ştiinţe umaniste, cooperare internaţională, cercetare ştiinţifică şi tehnică, sport.

Sursa: agerpres.ro

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri
post-image
Stiri

𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚: 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧ț𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧ă 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐡𝐢𝐫𝐢𝐛𝐢ș-𝐁𝐢𝐡𝐚𝐫𝐢𝐚 ș𝐢 𝐧𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐫𝐮𝐭𝐢𝐞𝐫 𝐒𝐩𝐢𝐧𝐮ș

Compania Națională de Investiții Rutiere a elaborat și depus, la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cererea pentru finanțarea europeană nerambursabilă a proiectului ,,Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea,...