În luna august a acestui an interacțiunile între chiriași și cei care publică anunțuri de închiriere pe Storia – platforma imobiliară lansată de OLX – au crescut cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 23% comparativ cu luna precedentă.
Prețurile solicitate pe Storia pentru chiriile din cele 10 orașe analizate, orașele cu cele mai multe anunțuri de pe platformă, au înregistrat o creștere de 14% de la un an la altul (august 2024 vs. august 2023). În raport cu luna anterioară, prețurile au rămas aproape la același nivel, cu o creștere minoră de doar 1%.
Cum au evoluat prețurile chiriilor în Oradea în luna AUGUST, conform datelor Storia
Cea mai mare creștere de la un an la altul, la categoria prețurilor medii de închiriere, s-a înregistrat în Oradea, unde prețurile garsonierelor au înregistrat o creștere de 39%. Cea mai mare creștere de la o lună la alta (august 2024 vs. iulie 2024) a fost de 9% la garsonierele din Timișoara.
În Oradea, prețurile de închiriere pentru luna august 2024 au înregistrat creșteri semnificative față de aceeași lună a anului trecut: +39% pentru garsoniere, +14% pentru apartamentele cu două camere și +25% pentru cele cu trei camere. Astfel, chiriașii au plătit în medie 250 de euro pentru o garsonieră, 400 de euro pentru un apartament cu două camere și 500 de euro pentru unul cu trei camere.
Analiza a fost realizată de Storia – platforma de imobiliare lansată de OLX, ca parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii imobiliare în cunoștință de cauză.