Analiză Storia.ro: Cum au evoluat prețurile apartamentelor de vânzare din Oradea în luna aprilie

Conform celor mai recente date de pe Storia.ro, platforma de imobiliare lansată de OLX, în luna aprilie românii au vizualizat cu 16% mai puține pagini cu anunțuri imobiliare decât în luna martie și au realizat cu 15% mai puține contactări. Durata de viață a anunțurilor active a crescut cu 1% față de luna anterioară, dar este similară cu cea din aceeași lună a anului trecut.

Conform datelorStoria.ro din cele 10 orașe cu cel mai mare număr de anunțuri – București, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Brașov, Sibiu, Iași, Arad, Craiova și Oradea, prețul mediu per metru pătrat, raportat la numărul de anunțuri din fiecare zonă, a ajuns la 1.457 euro/metru pătrat în luna aprilie, cu 0.2% mai mare decât în luna anterioară.

La Oradea, prețul mediu pe metru pătrat ponderat pentru apartamentele vechi a ramas la fel ca in martie  și a crescut cu 6 % față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, prețul apartamentelor noi a crescut du două procente fata de anul trecut.

Analiza a fost realizată de Storia.ro – platforma de imobiliare lansată de OLX, ca parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii corecte, în cunoștință de cauză.

Distribuie informația
Alte știri