ANM: Prognoza meteo pe două săptămâni. Cum va fi vremea în Crişana

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 25 martie – 7 aprilie 2024. Specialiştii ANM anunţă un început de aprilie cu temperaturi de vară, de peste 25 de grade Celsius.

Vremea va fi în încălzire în Crișana până în data de 2 aprilie, astfel că, în mare parte a intervalului, valorile termice se vor situa cu mult peste cele climatologic specifice perioadei. Între 26 și 28 martie și după data 3 aprilie, temperaturile maxime vor fi, în medie, de 16…20 de grade, iar în zilele cele mai calde (în special în 30 și 31 martie) se vor atinge valori diurne de 22…25 de grade.

În privința temperaturilor minime, după o noapte rece (25/26 martie) când vor fi și valori în jurul a 0 grade (și prin urmare se va produce local brumă), încălzirea semnificativă se va resimți și la valorile nocturne care vor fi de 5…9 grade, mediat regional.

Ploi locale se vor semnala în jurul datei de 28 martie, iar probabilitatea de ploaie va fi ridicată și între 2 și 5 aprilie. Vor fi mai ales averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice.

Distribuie informația
Alte știri