ANM: Prognoza meteo pe două săptămâni. Cum va fi vremea în Crişana

Foto: Daniela Stoica

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 15 – 28 aprilie 2024. Potrivit specialiștilor ANM, un front de aer rece care traversează Europa va aduce în ţara noastră ploi, vijelii puternice şi diferențe termice de 15….20 grade în doar câteva zile.

În prima zi din intervalîn Crișana vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi maxime de 29…30 de grade. Ulterior vremea va intra într-un proces de răcire, chiar accentuată în 17 și 18 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 10…12 grade, iar până la finalul primei săptămâni sunt prognozate valori de cel mult 13…14 grade. În a doua săptămână de prognoză, tendința va fi de încălzire treptată, astfel încât spre finalul lunii se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime în jurul a 20 de grade.

Evoluția va fi asemănătoare și în cazul temperaturilor minime, care vor prezenta o medie de peste 11…12 grade în primele două nopți, de numai 1…2 grade în 19 și 20 aprilie, ca ulterior să crească până spre 6…8 grade la finalul intervalului.

Vor fi ploi în 17 și 18 aprilie, local însemnate cantitativ, iar perioade în care va ploua sunt destul de probabile și după data de 21 aprilie.

Distribuie informația
Alte știri