Administrația Națională de Meteorologie a făcut publică luni, 8 iulie, o nouă estimare a valorilor termice și a precipitațiilor pentru următoarele două săptămâni pe regiuni, mai exact, pentru perioada 8-24 iulie.
În Crişana, în prima săptămână, valul de căldură va fi persistent şi în intensificare. Media temperaturilor maxime va fi 35 – 37 de grade, valori local mai ridicate fiind posibile între 11 şi 13 iulie. Nopţile vor deveni tropicale în mare parte a regiunii, iar minimele termice se vor situa între 20 şi 23 de grade, în medie.
După data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic, însî temperaturile maxime vor oscila între 31 şi 35 de grade, iar minimele între 16 şi 20 de grade, mediat regional.
Regimul pluviometric va fi deficitar; în prima săptămână izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată, după care vor fi perioade în care probabilitatea pentru manifestări locale de instabilitate atmosferică va fi ridicată.