ANM: Prognoza meteo pe două săptămâni pentru Crişana

Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar şi doar în partea de sud şi sud-est, precum în anumite zone din Moldova se vor înregistra temperaturi caniculare, ce vor ajunge la 34 – 35 de grade în anumite zile, în timp ce probabilitatea de apariţie a ploilor va fi relativ ridicată după data de 14 august, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 8 – 21 august.

În Crişana, la începutul intervalului, vremea se va răci uşor, iar temperatura va ajunge la valori apropiate de normele climatologice ale perioadei, în medie cu maxime de până la 29 de grade Celsius (în unele zile mai coborâte în zonele de deal) şi minime de 13 – 15 grade. În cea de-a doua săptămână, valorile termice vor creşte treptat, astfel că vor predomina zilele călduroase, cu 30 – 32 de grade în orele după-amiezelor, şi 15 – 19 grade pe timpul nopţilor, mediat regional.

În primele zile, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice), iar pe alocuri se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate. Probabilitatea pentru ploi locale şi temporare va fi relativ ridicată şi în perioada 15 – 18 august.

Distribuie informația
Alte știri