Ansamblul Artistic Profesionist „Crişana” pregăteşte concertul „Sărbătorind Unirea”

Anul acesta, Ansamblul Artistic Profesionist “Crișana” aniversează 70 de ani de existență a Orchestrei Crișana. Înfiinţată în 1949, aceasta are o semnificaţie aparte în Bihor, fiind probabil cea mai cunoscută orchestră şi ansamblu folcloric de la noi. De curînd s-a reusit întinerirea formației de dansuri, unde se ajunsese la un blocaj privind asimilarea și reproducerea momentelor artistice. Media de vîrstă a dansatorilor Ansamblului „Crişana” este acum de circa 30 de ani.

2019 a fost un an bun pentru Ansamblul Artistic Profesionist “Crișana”, care a susținut 52 de spectacole (premiere, reluări, parteneriate în piese de teatru, concerte educative, parteneriate cu autorități locale, seri românești etc.) în localitățile Lugașu de Jos, Sâmbăta, Brusturi, Vârciorog, Fâșca, Bulz, Remeți, Sânnicolau Român, Sânmartin, Bratca, Săcădat, Izbuc, Topa de Sus, Țețchea, precum și în Oradea, Beiuș, Nucet, Aleșd, Marghita. De asemenea, membri ansamblului au fost parteneri în 12 spectacole de teatru, iar în afara județului au susținut spectacole la Huedin, Subcetate (județul Harghita), Suceava, Satu Mare. Încasările totale au depășit 154.000 lei. Tot anul trecut s-a reușit și completarea bazei materiale, achiziționând costume populare din zona Codru și completând costumele de Bihor și Oltenia. De asemenea, au fost reparate sălile în care își desfășoară repetițiile compartimentele balet / dans și orchestră.

Anul 2020 începe, pentru Ansamblul Artistic Profesionist „Crişana”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor si Teatrul Regina Maria, cu un concert extraordinar. Intitulat „Sărbătorind Unirea”, acesta va avea loc vineri, 24 Ianuarie 2020, de la orele 18:00, la Sala Mare a Teatrului Regina Maria, împreună cu Ansamblul Artistic Profesionist “Ciprian Porumbescu”, pentru a sărbători Mica Unire.  

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri