Anunțul Ministerului Mediului pentru turiștii de pe litoral, după ce a apărut o substanță neagră la malul mării

Foto: stirileprotv.ro

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, joi, la Tulcea, că, din informaţiile pe care le are, apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere.

„În acest moment nu există niciun pericol. Am fost informat începând de la momentul producerii acestui fenomen, pentru că există un dispecerat în cadrul Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor unde Agenţia de Protecţie a Mediului din judeţul respectiv, de cele mai multe ori, sau Garda de Mediu, comisariatul judeţean sau orice altă instituţie semnalează astfel de fenomene. Cred că important, pe de-o parte, este identificarea exactă a situaţiei, la fel cum, atunci când situaţia o impune, bineînţeles că obligaţia autorităţilor este aceea de a preveni şi de a comunica persoanelor care pot fi afectate pentru a se lua măsurile în timp real. Din informaţiile pe care le am astăzi nu există niciun pericol pentru turişti”, a spus ministrul Mircea Fechet.

Distribuie informația
Alte știri