APIA primeşte cereri de intenţie pentru accesarea Programul Naţional Apicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că primește Cereri de intenție pentru accesarea Programului Naţional Apicol (PNA), până la data de 2 mai 2022. Valoarea sprijinului financiar alocat anului 2022 pentru PNA este de peste 60 milioane lei.

Cererile pot fi depuse de către formele asociative apicole legal constituite care solicită sprijin pentru măsura “Asistență tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori”, dar și de către apicultori pentru acțiunile C.4. „Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie – remorcă apicolă/pavilion apicol şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral”, respectiv D.3. “Achiziționarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare”.

Formularul cererii de intenţie împreună cu alte informaţii detaliate privind accesarea Programului Naţional Apicol se regăsesc postate pe site-ul APIA , la secțiunea Măsuri de Piață- Apicultură – Anul 2022.

Cererile de intenție împreună cu documentele aferente se depun la sediile Centrelor APIA sau se transmit de către fermieri prin mijloace electronice (poșta electronică, fax etc).

Doar solicitanţii care vor depune cererea de intenție pentru măsurile menţionate mai sus au dreptul să depună cererea de plată prin care vor solicita sprijin pentru acelaşi produs/produse din cererea de intenţie până la data de 01.08.2022. 

Distribuie informația
Alte știri