Aproape 14 de mii de doze de vaccin AstraZeneca ajung duminică în ţară

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis că o nouă tranşă de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca)soseşte duminică în ţară.

”O nouă tranşă de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca) soseşte mâine în ţară 139.200 doze de vaccin Vaxzevria vor ajunge mâine, 18 aprilie a.c., la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră”, a transmis, sâmbătă, CNCAV.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.

Până în prezent, ţara noastră a recepţionat 1.378.000 doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 449.611 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

Distribuie informația
Alte știri